(i)real world 2007

Cum au ajuns aripile sa fie atasate pe spatele ingerilor

2010-06-07T12:10:00.002+03:00

privind pasarile, dedal si icar au invatat zborul,
oamenii l-au uitat...
tarziu au inceput sa viseze ca zboara din nou
si nicio pasare nu s-a mai simtit libera in zbor;
masinarii de zbor mai grele ca aerul
aruncau bombe grele,
pamantul devenea plin de sange
iar pasarile flamande rupeau cu ciocul
bucati de carne

soldatilor ramasi li se montau aripi metalice
din armele devenite inutile dupa
razboi
si deveneau ingeri...

***

2010-05-02T15:28:00.002+03:00

la ce bun traiul aspru cand aduce moartea?
inveninata soarta a omenirii-ntregi,
ce de atata vreme incerci s-o intelegi:
tu, omule din lume, tu doar iti meriti soarta;

si toata viata ta e numai un mister:
nenumarate lacrimi varsate pe obraji,
eternele omagii aduse celor dragi,
iar totul se repeta, atat de efemer...

si-ti vezi inaintasii cum cad ingenunchiati
de boala, saracie si alte suferinte:
copii, sa nu fiti prosti, va rog luati aminte,
la fel veti fi si voi de soarta secerati.

Cum a ajuns marea sa fie sarata

2010-05-02T15:25:00.003+03:00

Pamantul sa fie un ring de dans!
au spus,
apoi au dansat pana li se rupeau incaltamintele
si tot nu s-au oprit,
nici cand le sangerau picioarele
si marile se colorau in rosu...

apoi au zis:
Pamantul sa fie o pictura imensa,
au vopsit catargele vapoarelor,
pescarusii si marea
si nu s-au oprit nici cand li se rupeau pensulele,
nici cand ii dureau mainile...

tarziu, cand s-a lasat inserarea,
au inceput sa planga si au sarat marea...

Vodka

2010-05-02T15:21:00.002+03:00

si de va fi sa curga vodka peste noi,
innebuniti de ingeri cu zboruri schingiuite,
vom pierde sirul paharelor umbrite
si-o s-asteptam iubirea sa vie inapoi;

si de va fi ca zborul cadere sa ne fie,
cu aripile rupte ne-om ridica spre cer,
iubito, suferi-vom, de vodka si de ger,
iar pasarea flamanda iti va zambi doar tie...

si de va fi, iubito, sa nu mai fim vreodata
un zbor cu aripi rupte, de pasari risipite,
eu voi uita de vodka, de ger si de iubite
si-oi scrie despre tine cu-o inima curata.

In cautarea pomului cunoasterii

2010-04-29T16:18:00.002+03:00

Zilnic, căutându-te,
pom al cunoaşterii
binelui
şi al răului,
visez la înalt,
însă cad tot mai jos...

Rutina deja mi se pare abstractă;
concret e doar omul din noi,
oare?
lăsaţi-mi visele şi
dorinţa de înalt...
lăsaţi-mi existenţa în pace,
mâine oricum voi fi doar
o umbră
a ceea ce am fost azi...

Zilnic, muşcând din tine,
poamă din pomul cunoaşterii
binelui
şi al răului
constat că
doar descopăr tot mai bine
nimicul...

Viata noastra amice...

2010-04-03T13:23:00.003+03:00

amicului meu Doru Emanuel

viaţa noastră, amice este un poem
pe care ni l-a scris ploaia răzbind printre frunze
şi pe care n-avem puterea să-l scriem noi,
să-l încrustăm cu vise, speranţe sau chiar
să-l înmiresmăm cu floarea aceea rară,iluzia...

viaţa noastră, amice este un psalm pe care l-am citit
pentru prima oară în catehismul bunicilor,
simţind mirosul fraget al pâinii coapte în cuptor...
atunci am învăţat că îngerii nu mor niciodată din noi
ci doar ne părăsesc temporar corpurile...

în mijlocul acestui poem voi săpa o fântână,
o voi hrăni cu visele tale
o voi hrăni cu lacrimile mele
să am ce să-ţi ofer când te vor năpădi grijile lumii;
voi sădi apoi un copac în fântână
şi nu-l voi mai uda
ne vom mira când îi vom vedea poamele,
nu vor avea nicio formă cunoscută
o să le culegem, o să le lăsăm să zboare
dimineaţa o să mă găsească
mirat că în noaptea aceea
am visat că mă voi trezi îmbrăcat în inocenţa ta...

poem pentru ea

2010-04-03T13:20:00.001+03:00

aştept:

să-mi iasă fluturi pe gură,
să-mi crească flori pe umeri,
să-mi curgă vin din ochi

sau cel puţin să-mi apară poeme în miezul palmelor
ca să mi le citeşti tu,
când îmi săruţi buricele degetelor...

Amintire de tine

2009-10-07T09:17:00.003+03:00

nu vreau sa am nici o afacere cu iarna aceasta;
iubit-o, mi-e frica de frigul din noi,
mi-e frica de urma de sânge, năpasta
ce ne marchează ura în doi

port după mine vărsarea de sânge,
scutul- cuvinte ce l-am inventat,
războiesc cu tristețea, îmi vine a plânge
căci tot ce trăit-am a fost în păcat...

mi-amintesc de o vara fierbinte, vestala,
mi-amintesc ce culoare îmi avea iubirea,
și ma-ntreb pana când durerea carnala?
noianul de gânduri ce-mi brazd-amintirea...

Oanei

2009-09-25T21:58:00.002+03:00

uneori, seara, împins dinspre apus,
fug din mine
şi nu mă caută nimeni...

mă regăsesc doar zorile
şi rămân surprinse:
în fiecare noapte,
desculţ,
alergam prin visele tale...

no comment

2009-09-16T03:39:00.000+03:00

esti agatata de mine.
ca o scorpie - planta taratoare ce esti,
imi inabusi respiratia si calmul,
imi sugi sangele asemeni parazitilor intestinali;
mi-e sila de tine
imi vine sa vomit ca atunci cand amestec bauturile,
sa dau afara din mine totul
sa elimin complet orice urma din tine,
sa te neg o data,
sa te neg de doua ori,
sa te neg de trei ori:
in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Spirit...

iertarea nu e o optiune pentru paraziti...
ei doar mor...

Povestea clownului trist (scenariu)

2009-09-02T12:57:00.000+03:00

partea I

(ideea acestui scenariu mi-a venit in minte intamplator. Orice asemanare cu personaje sau intamplari din lumea reala este pur si simplu intamplatoare)

povestea clownului trist incepe intr-o zi de marti 7,
la ora la care, voi, doamnelor si domnilor
inca nu v-ati sorbit cafeaua cu lapte,
cand roua mai soarbe inca verdele ierburilor...

(se aude o portavoce:)

"Lume, lume, soro lume! Mare atentie mare:
Circul Apollo soseste cu o noua atractie!
Un clown care, dupa cate se pare
n-a mai zambit de vre-o 7 ani incoace... Va face senzatie!"

(forfota brusca se stinge, apoi locuitorii oraselului incep sa se priveasca mirati:)

Orasul se opri brusc din orice activitate,
un lucru pe care nu-l consider firesc...
"Dar vai, draga, asta e o raritate...
N-am auzit de clowni care nu zambesc!"

(se aude din nou portavocea:)

"Lume, lume, soro lume!Mare atractie mare!
De luni pana joi, din zori pana la asfintit.
Dar clownul cel trist pe scena apare
doar in ziua de marti, inainte de rasarit!"

(portavocea se aude din ce in ce mai incet, dinspre celalalt colt al orasului. Orasenii isi reiau activitatile cotidiene)

"Ce ciudati saltimbanci! Ce moravuri usoare!
Si ciudat e si-anuntul cu-acel clown trist...
Ce motiv bun poti avea in viata, oare
Sa nu mai zambesti?" "Eh, viata de-artist!"

"Eu marti dimineata, inainte de rasarit,
as vrea neaparat sa-l vad pe-arlechin,
sa-l intreb de ce-a renuntat la zambit?
Oare duce o viata ne-mplinita, de chin?"

Elegia pietrei

2009-09-02T11:33:00.000+03:00

Toate pietrele cu care ati dat dupa mine
le-am adunat prin buzunare
si in scurt timp
au incoltit,
au crescut,
au dat ramuri si muguri
de pietre,
au dat rod

si toate pietrele au cazut
ca o ploaie
neasteptata...

***
am plans si m-am rugat
sa crape
sa se prefaca-n nisip
poate vor acoperi macar jumatate
zapada aceasta mult irosita
pe care nu mi-am dat seama ca am adunat-o
pana nu m-a durut
greutatea iernii si gerul din tample...

***
abia tarziu mi-am dat seama:
pietrele nu dau rod decat
pietre...

***
pietrele nu lau rod numai pietre
spunea sculptorul ce slefuia piatra,
si-o alegea cu rabdare,
o intorcea pe toate fetele
pana cand i se parea lui
ca piatra aceea lucrata va creea
sfincsi,
sau stramosi
Decebal si Traian.

***
unde vor mai incapea atatea
pietre?
am strigat...
din cubul meu mare, rotund,
o pasare de piatra isi lua zborul...

Pseudo-amore

2009-09-01T20:30:00.000+03:00

"Nu exista tristete mai mare ca insasi existenta"

Am scris o poveste pe cearceaful din pat,
Flamand dupa tine, o, curva moderna,
Cat inca se simte miros de pacat
Inlocuid vag caldura materna.

Noi ne-am iubit pe o sticla de votka,
Mi-ai mangaiat mana cu sanu-n zadar,
Eu te simteam ca pe o simpla polka
Pe care-o dansam natang iar si iar...

Mai toarna-mi iubit-o votka in palma,
Sopteste-mi descantul stravechi si uitat,
Sa-mi cante si mie cocosul din arma
Asemeni lui Petru, ce s-a lepadat...

Trenul mort

2009-08-30T13:43:00.001+03:00

Trenul inainta incet ducand cu el greutatile veacului nostru...
Rotocoale de fum ce se pierd prin gari construite de oameni
ce te intreaba de pe peroane murdare "asta nu-i trenul vostru?
Urcati, va rog in vagonul - cuseta..."

Si trenul isi taraie incet maruntaiele de fier forjat dupa el,
Controlori impreuna cu calatori se amesteca-n tacere pe hol
"Sa nu va temeti, calatoria noastra n-are nici un tel!
Calatorim doar ca sa nu stam degeaba!"

Trenul porni din ultima gara spre directia CER
Controlori-ingeri se-mping intreband de bilete,
Ma strecor tinand in lesa cainele meu, zis cerber...
"Mai e putin shi ajungem si noi, baiete!"

Cautandu-mi existenta

2009-08-29T12:34:00.000+03:00

în fiecare joi mi-e dor de mine
îmi caut certificatul de naştere paşaportul
buletinul de identitate
şi sper să nu fie tot eu cel de miercuri
dezamăgit scot din sertarul cu amintiri
poze cu prieteni pe care n-am certitudinea
să-i fi cunoscut vreodată
albumul cu amintiri
una bucată poezie scrisă la şapte-opt ani

mi-aduc aminte de dragoş-gelu-cel-de-cinci-ani
care la grădiniţă mânca hârtii
educatoarea îi spunea că o să ajungă un mare poet
deci beţiv deci avea dreptate
încet încet îmi dau seama că s-a făcut vineri
aşa că nu mai are rost să mă prefac
că sunt eu

în fiecare joi câştig câte o zi...

poem prost

2009-08-27T17:24:00.000+03:00

Vagabondez pe strazi lipsite de culoare
prin orasul murdar de atata nepasare,
imi fumez plamanii si imi beau ficatul,
sunt constient ca nu mai suntem dependenti unul de altul;
imi venea sa strig "te iubesc" in toate limbile pamantului
sa iti strig ca-n toata lumea alta ca tine nu-i...
dar ce rost mai au toate cand tu ma privesti rece
mi-a ramas iubirea de-o seara, dar si aia trece,
mi-amintesc cuvinte ce parca nu le cunosc
cum mi-ai zis atunci "gelu, nu are rost,
suntem doi straini, si nu te iubesc!"
poti sa pleci... se inchide o treapta
din viata mea absurda, nedreapta...
e prea tarziu pentru regretele tale
ma scutur de tine si de-ale tale petale...
mi-e dor... sunt singur si trist
as vrea cateodata sa nici nu exist,
cand ma gandesc la noi, cand eram fericiti:
"fericirea-i atunci cand bem o sticla de vin,
cand ma uit in ochii tai limpezi ca cerul senin,
cand imi spui simplu: 'hega, te iubesc',
atunci sunt fericita si simt ca traiesc..."

o sa invat sa iubesc in tacere
macar sunt departe de accea durere
pe care mi-ai lasat-o cand "noi" n-am mai existat...
fericirea-i departe, mi-ai furat-o si ai plecat...
e greu dar nu-i imposibil, sa stii,
am invatat ca si fara tine se poate trai...

Strada fericirii

2009-08-27T12:39:00.000+03:00

Toti o sa ajungem pe strada fericirii candva. Chiar daca ne simtim impovorati, singuri impotriva lumii, ajunsi la capatul rabdarii (cu frica aceea de a continua), o sa ajungem, daca nu incetam sa credem in noi... Noi suntem esenta vietii, trebuie sa fim dornici de cunoastere, dornici de a experimenta lucruri noi, de a gasi sensul vietii (un cuvant mare, nu?!?!?). Abia atunci vom fi fericiti cu adevarat... cand vom fi noi insine, liberi, visatori, OAMENI...
Trebuie sa inchei cu o ideee din vama veche, care merita citita si recitita:

Fericirea este ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata!

Poate ca fericirea se poate atinge, chiar daca e temporar sentimentul. Poate ca acesta e scopul vietii. Eu am gasit-o in Cluj... Dar deja am pierdut-o... fara a-mi pierde speranta ca o voi regasi...

Hildegard

2009-08-27T00:32:00.000+03:00

mi-aduc aminte... parca a fost ieri.
eram destul de beat ca sa pot ajunge la gara. Si trebuia sa ajung ultimul tren... M-am intrebat apoi... de ce ultimul tren? de ce la ora aia cand in oras doar aurolacii si betivii mai respira? Nu stiu... asa a fost sa fie... Povestile asa incep... ca intr-un vis.
eram destul de beat ca sa ma pot misca. ma impleticeam pe strazi cantand in gura mare "am doar optaspe ani, sunt nebuuuuun, iubeeeeeesc shi nu am baniiiiiiii" si incercam sa imi dau seama incotro sa ma duc, incotro sa o apuc, (spre gara? - nu mai am tren... spre o statzie de taxi? - nu mai am bani). Nu stiam unde sa ma duc, incotro s-o iau, cine ma primeste la ora asta tarzie... cheile de la garsoniera nu erau la mine... ce sa fac?
Ajung intr-un final (dupa multe cazaturi) in parc la Mara. Banca din imediata apropiere parea atat de salvatoare, mai ales ca eram obosit, incat mi s-a parut o binecuvantare cand am cazut pe ea! Scot o tigara, o aprind, apoi ma caut prin buzunare (sa vad daca mai am de-o bere macar). Ghinion... nici macar 10 mii de lei (ce cruda-i viata!). Ce sa fac? Incep sa trec in revista ultimele ore din viata. Si sa ma gandesc ce fata o sa faca ai mei cand o sa vada ca nu am ajuns acasa nici cu ultimul tren. (Mama: Doamne feri, poate i s-a intamplat ceva, poate i-a dat unul in cap!... Tata: Las' ca nu moare el asa usor... ai vazut tu drac sa piara repede?). Ma amuzam in sinea mea, dar in sufletul meu inca exista spaima aceea provocata de lipsa nui loc unde sa dorm (Unde mama dracului o sa dorm?!?!).
Noaptea era linistita. doi-trei caini vagabonzi isi urlau necazurile unul altuia, nepasatori la cele din jur. Parca nici nu eram acolo pentru ei. Nu zic ca la un momendat nu m-am speriat cand un caine s-a apropiat si a inceput sa ma miroasa, dar apoi a renuntat, de parca pentru el parca nici nu eram acolo. Era pustiu in jur. Nici un suflet cu care sa schimb o vorba. Nici o soapta rostita in jurul meu care sa ma avertizeze de prezenta vreunui calator intarziat, sau a vreunui betiv notoriu (cu care macar sa pot schimba vreo vorba).
Scot telefonul din buzunar. ma uit la ceas: 00:27. Parca vad trenul, deja pornind din gara, fluierand pe nari mirosul de ulei incins si urland "tat-tat-tatat-tat-tat-tatat"... (Ce nenoroc!) Ma descalt si ma intind pe banca. Suflul usor al vantului imi mangaia varfurile picioarelor intr-un mod placut, chiar daca imi era putin frig. Am inceput sa "rasfoiesc" agenda telefonica, in cautarea vreunui prieten pe care as fi putut sa il contactez la ora aceea tarzie (00:30 ?!?!?), din pacate fara succes. Adevarul e ca eram destul de singur (ca si acum) ca cineva sa aiba mila de mine si sa vina dupa mine la ora aceea... Deci singur. Nu mai aveam nici macar curajul sa fac vreun pas, imi era frica sa nu mi se faca rau si imi ziceam "o sa mai stau pana la vreo 4 noaptea, apoi o iau incet spre gara si astept acolo trenul de 7 jumate".
Ma contopeam incet intre starea aceea de visare si realitate, cand, fara avertisment prealabil, aud o voce:
- Ai cumva o tigara?

... (va urma)

ea...

2009-08-25T20:24:00.000+03:00

recunosc ca mai calc uneori stramb dar tu esti acolo
si ma indrepti chiar daca nu ti-o cer
te simti de parca ai completa partea aia imperfecta din fiecare
doar fiindca iti aranjezi sosetele in sifonier
si iti speli rufele murdare...
nu fumezi mai mult de trei tigari la cafea
si iubesti asa cum nu stie nimeni...

Psalm

2009-08-25T20:22:00.000+03:00

Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;
Agonizând poemul, adaug un rând,
Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia
Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.

Şi port zilnic poveri grele-n frunte
Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,
Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,
Să risipesc în pahare adânci poezia.

Şi nu sunt eu cel vrednic să-Ţi vorbesc
Căci ştii bine, Doamne, eu zilnic greşesc,
Dar Tu, paşnic, nu-Ţi reverşi mânia
Şi-mi dai zilnic pâinea şi poezia.

M-ai ales dintre-atâţia să Îţi fiu artist,
De-aceea eu scriu şi sunt veşnic trist,
M-ajuţi, Doamne, să-mi înving mândria
Căci numai TU nu-mi ucizi POEZIA…

Marea ca o femeie albastra

2009-08-25T20:21:00.000+03:00

oare e drept să iubeşti marea
ca pe o femeie albastră cu nuferi în palmă?
m-ai întrebat apoi brusc am tăcut amândoi...

ai fi vrut atunci să îmi poţi citi gândurile
sau poate că deja mi le citeai
cum o făceai în fiecare joi seara când te iubeam
abia atunci îmi spărgeai buzele
mi le făceai ţăndări
mi le striveai sub greutatea buzelor tale

dar mie mi se părea că fac dragoste
cu ielele într-un lan de maci
şi că răsuflarea ta e defapt vântul
ce adia uşor prin părul lor despletit...

Azi nu bat caii sau "De azi nu mai beau"

2009-08-25T20:20:00.000+03:00

beţivanii înţepeniţi pe scaune
îşi povestesc viaţa mizerabilă primei persoane care
face cinste cu o votcă,
până îi dor rinichii;
- Nu mai bea, fiule, nu mai bea!
fiindcă o să te doară-n curând
mamele zdrobite sub căruţe şi copite de cai…

prima iubire – prima beţie,
prima dată când a bătut un cal – a doua beţie,
altă iubire – altă beţie…

- Nu mai bate iapa, fiule, nu o mai bate!
fiindcă o să te doară-n curând
mamele ce-şi deplâng fiii alcoolici…

- Nu mai beau, mamă, nu mai beau!
fiindcă mă dor deja
mamele zdrobite sub căruţe şi copite de cai…

Iubire tarzie in iarna...

2009-08-25T20:18:00.000+03:00

nu am nicio afacere cu toată zăpada asta
în ciuda celor spuse de tine...

nici măcar n-am văzut parisul iarna,
nici nu o să-l văd vreodata împreună cu tine

iar păsările?

parcă ieri spuneai că toate păsările acelea galbene,
căzute pe caldarâm,
îngheţate,
cu ciocurile strânse,
nu o să te mai iubească vreodată
aşa cum te-au iubit...

apoi cearta aceea dintre noi...
bibeloul acela de alabastru spart
cărţile
aruncate pe geam

dvd-ul cu mozart

Nevoia de a te ruga

2009-08-25T20:17:00.000+03:00

ştii, Doamne, că n-am mai vorbit cu Tine
de la şaisprezece ani
când îngerul acela flâmănd şi bolnav din mine şi-a rupt aripile
de atunci n-am mai crezut unul în altul
peste puţin timp
am şi uitat unul de existenţa celuilalt...

rar îmi aduc aminte de
apocalipsa 22, 13
şi cuvântul Tău, Doamne, mă însângerează...

aş vrea uneori să-mi crească aripi de heruvim
să mă pot muta de pe-acum sus în cer
să Te văd şi să Te ating...

dă-mi Doamne măcar puterea
de a călca nisipul fin al clepsidrelor
de a-mi desena viaţa în interiorul scocilor
apoi să le vând şi tot eu să mi le cumpăr...

feminina

2009-08-25T11:38:00.001+03:00

imi place culoarea poeziei dimineata,
cand nu-mi place sa ma ridic din pat,
sa fumez trei-patru tigari la cafea,
apoi sa dau o raita prin nechita si labis,
sa ma ratacesc printre prapastiile figurilor de stil
sa fiu eu cel ce descopera adevaruri nefinisate
departe de ochii shi gura ta pacatoasa
ce ma indeamna la lucruri pe care nu le pot rosti,
femeie...

2009-08-24T13:49:00.001+03:00

Capitiolul I

1. in timp ce dormeam am visat ca imi public viata
si-o vand unuia cu bani si picturi...
asa ca, ramas fara amintiri, singur, cu mine insumi
mi-am taiat parul si mi-am facut coroana de spini
s-o port, retro, cum imi place mie...
sa-mi bag piciorul in ea poezie.
ramas singur, am idei, dar nu le pot scrie...
m-am gandit sa imi fac testamentul, dar n-am ce sa las,
nici macar sfaturi celor ce-au ramas,
caci vezi, singuratatea nu naste copii,
deci nu pot lasa sfaturi nici celor ce vor fi...
singuratatea naste frica, intuneric, durere si vise desarte...
pe care le duci cu tine dupa moarte...
ramas singur am inceput sa inventez prieteni
care sa fie alaturi de mine, sa ma inteleaga,
sa nu bea, sa nu fumeze, ca aia te costa...
am inceput sa fac economie de cuvinte,
cu prietenii mei vorbesc in semne si in limbi straine
de oameni...

***
2. ieri am vazut-o pe EA...
desi zilnic o vad
doar ieri era asa cum as fi vrut mereu sa fie,
curata la suflet ca o poezie...
si m-am indragostit inevitabil de tampit de ea
n-am scos nici o vorba toata ziua
caci nu-mi venea in minte nimic inteligent de spus
asa ca am tacut pana la apus
doar apoi am strigat "Eureka!"
(se pronunta 'evrica')
si asta a fost totul...

***
3.
.....o
...\I/
.....I
..../\
asta sunt eu...

i don't know who i am

2009-05-31T19:45:00.000+03:00

Iubirea pentru tine e o nebunie frumoasa,
frenezia care ne cuprindea imbratisati la orele tarzii din noapte,
constienti de pacatul pe care il faceam,
porunca incalcata ce nu avea rost oricum...

nu vreau sa consider fericirea ceva alcatuit din fericiri mici,
ci pentru mine fericirea e totala, confundata cu tine, stii
cand alergam descult prin visele tale,
sa nu te ranesc...

esti poetul din mine,
partea aceea ce striga dupa vindecare,
partea aceea ce striga dupa tine...
te vrea aici, aproape, inauntru...

nu vreau sa te mai vad vreodata asa cum esti acum,
vreau sa fii pentru mine aceeasi din trecut,
iubirea mea...
sa iti cunosc doar eu trupul...
sa fii tu...

ma ranesc singur fiindca nu pot renunta la tine
si nu vreau sa te pierd, cat te mai am...
putin...

.............................................................................

poate ca tot ce gandesc acum si scriu e un mic pas din procesul de dezumanizare pe care l-am inceput odata cu sfarsitul nostru, poate ca faptul ca incep sa pierd unele sentimente, sa devin mai singur, mai neinteles, poate ca toate au legatura cu faptul ca te-am pierdut, pe tine si pe copilul nostru... o parte din mine... a murit odata cu tine...
incep sa ma pierd... sa nu mai simt unele lucruri pe care le simteam inainte, sa fiu mai insensibil la tot ce era frumos... tu ai omorat frumosul din mine... nu stiu cat mai rezist...

nu cred ca au fost vreodata doi oameni mai fericiti decat noi...

Poem

2007-10-24T09:49:00.000+03:00

Am obosit să alerg noaptea desculţ prin vise,

venele îmi sunt tumefiate,

durerea lor oare mă face să cad?

Calul troian

2007-10-24T09:25:00.000+03:00

Mi-a amorţit iubirea. Zadarnic, cal troian
aştepţi momentu-n care ea o să bată-n poartă;
s-a rătăcit prin lume şi vezi, aştepţi în van…
De astăzi şi iubirea consideră-o moartă…

Tu, cal troian, ar trebui să mesteci iarbă,
să nu te uiţi la mine cât am îmbătrânit,
să nu îmi numeri perii ninşi din barbă,
să nu-mi aştepţi iubirea, să nu îmi ceri nimic…

Mă uit la tine, falnic cal troian
şi-n minte îmi răsună aceeaşi întrebare:
Ce vânturi mi te-mping înspre al meu liman?
De ce nu-ţi scalzi copitele în mare?

Iubirea pentru mine de-acum e târzie,
doar alţii-n locul meu se mai îndrăgostesc;
degeaba tot aştepţi tu, calule, să-nvie…
Am şi uitat ce-nseamnă să iubesc…