Poem

Am obosit să alerg noaptea desculţ prin vise, venele îmi sunt tumefiate, durerea lor oare mă face să cad?

Calul troian

Mi-a amorţit iubirea. Zadarnic, cal troian aştepţi momentu-n care ea o să bată-n poartă; s-a rătăcit prin lume şi vezi, aştepţi în van… De astăzi şi iubirea consideră-o moartă… Tu, cal troian, ar trebui să mesteci iarbă, să nu te uiţi la mine cât am îmbătrânit, să nu îmi numeri perii ninşi din barbă, să nu-mi aştepţi iubirea, să nu îmi ceri nimic… Mă uit la tine, falnic cal troian şi-n minte îmi răsună aceeaşi întrebare: Ce vânturi mi te-mping înspre al meu liman? De ce nu-ţi scalzi copitele în mare? Iubirea pentru mine de-acum e târzie, doar alţii-n locul meu se mai îndrăgostesc; degeaba tot aştepţi tu, calule, să-nvie… Am şi uitat ce-nseamnă să iubesc…