***

la ce bun traiul aspru cand aduce moartea?
inveninata soarta a omenirii-ntregi,
ce de atata vreme incerci s-o intelegi:
tu, omule din lume, tu doar iti meriti soarta;

si toata viata ta e numai un mister:
nenumarate lacrimi varsate pe obraji,
eternele omagii aduse celor dragi,
iar totul se repeta, atat de efemer...

si-ti vezi inaintasii cum cad ingenunchiati
de boala, saracie si alte suferinte:
copii, sa nu fiti prosti, va rog luati aminte,
la fel veti fi si voi de soarta secerati.

Cum a ajuns marea sa fie sarata

Pamantul sa fie un ring de dans!
au spus,
apoi au dansat pana li se rupeau incaltamintele
si tot nu s-au oprit,
nici cand le sangerau picioarele
si marile se colorau in rosu...

apoi au zis:
Pamantul sa fie o pictura imensa,
au vopsit catargele vapoarelor,
pescarusii si marea
si nu s-au oprit nici cand li se rupeau pensulele,
nici cand ii dureau mainile...

tarziu, cand s-a lasat inserarea,
au inceput sa planga si au sarat marea...

Vodka

si de va fi sa curga vodka peste noi,
innebuniti de ingeri cu zboruri schingiuite,
vom pierde sirul paharelor umbrite
si-o s-asteptam iubirea sa vie inapoi;

si de va fi ca zborul cadere sa ne fie,
cu aripile rupte ne-om ridica spre cer,
iubito, suferi-vom, de vodka si de ger,
iar pasarea flamanda iti va zambi doar tie...

si de va fi, iubito, sa nu mai fim vreodata
un zbor cu aripi rupte, de pasari risipite,
eu voi uita de vodka, de ger si de iubite
si-oi scrie despre tine cu-o inima curata.