Elegia pietrei

Toate pietrele cu care ati dat dupa mine
le-am adunat prin buzunare
si in scurt timp
au incoltit,
au crescut,
au dat ramuri si muguri
de pietre,
au dat rod

si toate pietrele au cazut
ca o ploaie
neasteptata...

***
am plans si m-am rugat
sa crape
sa se prefaca-n nisip
poate vor acoperi macar jumatate
zapada aceasta mult irosita
pe care nu mi-am dat seama ca am adunat-o
pana nu m-a durut
greutatea iernii si gerul din tample...

***
abia tarziu mi-am dat seama:
pietrele nu dau rod decat
pietre...

***
pietrele nu lau rod numai pietre
spunea sculptorul ce slefuia piatra,
si-o alegea cu rabdare,
o intorcea pe toate fetele
pana cand i se parea lui
ca piatra aceea lucrata va creea
sfincsi,
sau stramosi
Decebal si Traian.

***
unde vor mai incapea atatea
pietre?
am strigat...
din cubul meu mare, rotund,
o pasare de piatra isi lua zborul...