Strada fericirii

Toti o sa ajungem pe strada fericirii candva. Chiar daca ne simtim impovorati, singuri impotriva lumii, ajunsi la capatul rabdarii (cu frica aceea de a continua), o sa ajungem, daca nu incetam sa credem in noi... Noi suntem esenta vietii, trebuie sa fim dornici de cunoastere, dornici de a experimenta lucruri noi, de a gasi sensul vietii (un cuvant mare, nu?!?!?). Abia atunci vom fi fericiti cu adevarat... cand vom fi noi insine, liberi, visatori, OAMENI...
Trebuie sa inchei cu o ideee din vama veche, care merita citita si recitita:

Fericirea este ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata!

Poate ca fericirea se poate atinge, chiar daca e temporar sentimentul. Poate ca acesta e scopul vietii. Eu am gasit-o in Cluj... Dar deja am pierdut-o... fara a-mi pierde speranta ca o voi regasi...